UBB Goes Green La Grădina Botanică „Alexandru Borza”

UBB Goes Green la Grădina Botanică „Alexandru Borza”

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va organiza vineri, 18 noiembrie 2022, la Grădina Botanică „Alexandru Borza”, o nouă acțiune sub egida UBB Goes Green, adoptată ca direcție strategică a instituției.

Studenții voluntari ai Consiliului Studenților din UBB (CS UBB) vor participa astfel, începând cu ora 12.00, la o acțiune de ecologizare care se va încheia cu inaugurarea, în Grădina Botanică „Alexandru Borza” a Universității, a unei alei a biodiversității. La eveniment vor participa rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, alături de alte persoane din conducerea UBB.